New Wordpress Plugin: Search Simple Fields

In one of my recent projects I had to modify the Wordpress search to include some custom fields defined with Simple Fields plugin. Then I had to add some new fields to the upload form of the Wordpress Media Gallery and also include some of them in the search. After hard enthusiastic successful work of course my code had to be commented (let's say for "business consideration") so I ended up in making a new plugin, maybe other people would really benefit of my work.

When you should use this plugin:

• if you have registered post types
• if you use Simple Fields plugin
• if you created Media custom fields

How to use this plugin:

• download it
• install and activate it
• a new option will appear in Settings: Search Simple Fiels
• go to the new option

1. - list of registered post types
2. - if the Simple Fields plugin is not activated, a warning message will appear, otherwise a list of defined field groups will be displayed
3.a. - if a function (see 3.b.) is defined for media custom fields, the defined fields are listed. For each field the user must insert the name of the option with which the field is saved in wp_postmeta table
3.b. - function used for Media custom fields (, for example insert in the Custom function field value xxx_custom_fields_function_name if you have in functions.php of your theme something like this: add_filter("attachment_fields_to_edit", "xxx_custom_fields_function_name", null, 2); )

To include the selected fields in the front wordpress search, add to your theme function.php file the lines below:

if(!is_admin()) :
   if(function_exists('search_simple_fields_search_posts')) :
      search_simple_fields_search_posts();
   endif;
endif;

Note: for Media type items the result of the search will be the posts (any type of registered post types which were initially included in the search query) it is attached to.

one of those days

azi. foarte grea zi. tocmai am descoperit că am pierdut toate posturile de pe vechiul blog de pe yahoo. cumva...ura atavică față de nou/tehnologie/internet/facebook se ițește din dulap cu pancarta mare roz "I've toooold youuuu!!!..."


dar totuși, după tristețea pierderii plus toată ziua în care mi s-a servit toată pleiada de clișee de care crezusem că am scăpat (dar! dar...desigur...tot ce mi se întâmplă este numai și numai din cauza mea), ce putea să fie mai binevenit decât un nou episod din House?

știu că am un Wilson. nu lucrez cu "el", dar e Wilson-ul meu. oare o să dau și peste vreun 13?

Edit
mi s-a sugerat azi să încerc să scriu un blog local, fără "publicat" pe internet. după câte semne, lipsite de minuni, au fost în ultimul timp, cred că e timpul pentru așa ceva...și public post-mortem:))))))

insomniaca

m-am trezit cu gândul clar că viața e penibilă. toate ideile, gândurile, frământările, iubirile, urile, frustrările, lenile, elenile, vasilii, vasiliscii și balaurienii noștri într-o bună zi se vor sfărși, vor dispărea într-un neant inaccesibil...nu am avut decât un singur cuvânt: P E N I B I L.

de ce mai am insomnii? s-a terminat luna plină!!! nu știu...m-au ajuns și pe mine grijile...las'  că trece.

we all are star dust!

între obsesia morții și obsedată de moarte

numesc obsesia morții (vezi nota) recunoașterea valorii vieții prin existența morții. viața are valoare tocmai fiindcă există un final: moartea. obsesia morții are ca referință viața și, implicit, moartea, ca și concepte generale, generalizate și generatoare. să fii obsedat de moarte nu e echivalent cu obsesia morții. o persoană obsedată de moarte nu este preocupată permanent de moarte în general ci este măcinată de gânduri persistente privind propria moarte, propria dispariție, propria futilitate și neputință în fața unui destin implacabil. obsedatul de moarte poate să se panicheze, să se covrigească înfrigurat și să se trezească dimineață ceea ce numim "ipohondru", sau...se poate simți atras într-un mod nu neapărat rațional de acest fapt de care nu va putea scăpa toată viața: faptul că într-o bună zi va muri și atunci să înceapă să-și dorească mai mult sau mai puțin propria morte. ceea ce numim "sinucigași" sau poate doar "tendințe suicidale".

obsesia morții își are rădăcinile și duce, inevitabil, la celebrarea vieții, la o atitudine optimistă și constructivă. avem puțin timp, de aceea totul trebuie făcut, trăit, simțit până la capăt cu o intensitate vitalizatoare.

obsedații de moarte nu mai văd nici o luminiță la capătul tunelului. poate văd o luminiță în ei pe care simt cumva că moartea lor o va elibera. pe tema asta se poate abera incontrolabil. ce știu cert este că există stări psihice în care obsesia morții se pliază pe persoane/personalități/mentalități mai mult sau mai puțin patologice obsedate de moarte. așa se nasc stări contradictorii. există depresivi care iubesc viața. există depresivi care au obsesia morții și în același timp, când depresia se acutizeaza, încep lungul, delirantul, sfâșietorul proces de a "deal with" tot ce înseamnă pentru ei a fi obsedați de moarte.

nota: starea respectivă o numesc așa fiindcă este un fel de proprietate a unei personalități. ajungi la ea sau nu. poți să-ți repeți în fiecare dimineață în fața oglinzii cu voce tare...dacă e să nu, nu se va. pe când a fi obsedat de moarte este o stare în care poate ajunge - și rămâne mai mult sau mai puțin timp - o persoană la nivel psihic, mental, rațional sau nu. obsesia morții o ai. cealaltă - ești.

zgribulituri de maimuță

postezi și eu, poate se mai dezmorțesc degetele. de când cu tehnologiile astea avansate laptopu din poală nu mă mai încălzește deloc. sau poate e zgribulit și el...tre să-l botez. pe el, pe laptop. și fiindcă l-am "botezat" deja cu o cană de ness fierbinte cam așa cum mi-am botezat și picioru drept, printr-un șir bizar și deloc interesant de cunjuncții și dizjuncții logice am să-i spun sec "pedus (și da! dacă aveți dubii check here) 

am stat cinci minute și m-am uitat la monitorul aproape alb/gol. nu știu exact dacă nu am nimic de zis - se contractă creierul de la aerul rece pe care îl inspir... - sau dacă am ceva de spus și nu știu cum. mai degrabă a doua variantă (da da...eu îmi acord mie cele mai multe șanse. păi dacă nu eu, atunci cine???!!!). revenindu-mi (mai are cineva în afară de mine fascinația gerunziului?) am revelația zilnică a faptului că nu sunt înțeleasă (sic!) pauză. sorbind (aaaah). am destulă imaginație să nu dau vina pe ceilalți. este foarte inhibantă (da da...din când în când și un adjectiv face treabă bună) ideea descoperirii, auto-descoperirii, self-revealing cum ar zice americanii. dacă știu de de-astea. majoritatea nu știu (scriu în propoziții scurte fiindcă îmi clănțăne neuronii. ai mei neuroni clănțănind. oooooh!) 

de prima dată de când am citit dune m-a fascinat ideea mentatului. am spus clar atunci "idaho I am". acum că o recitesc nu fac decât să-mi confirm toate intuițiile inițiale. să privești lumea cu o minte deschisă, fără prejudecăți, să iei toate lucrurile ca și cum ar fi noi. iar ulterior să le analizezi și să creezi rețele, plase de idei din care să nu extragi (pre)judecăți, concluzii decât atunci când esti sigur că ai suficiente date. nu încep să trag concluzii despre oamenii pe care îi cunosc decât în momentul când știu că nu mai am de-a face cu ei. și atunci mi se pare inutil, o pierdere de timp, așa că oamenii ar putea (da da, condițional optativ...cu ceilalți nu suntem atât de darnici! ha!), oamenii ar putea să mă uimească oricând, să aducă o culoare nouă, o tușă, o măslină, o atenție nouă, care să ducă la o reconfigurare a ideilor inițiale. am fost pesimisto-nihilisto-egoisto-narcisistă în fraza de mai sus din cauza experienței. 

în naivitatea mea practic neîncrederea în înțelepciunea populară. dacă mi se spune "ăla e un dobitoc" ar trebui să cred pe cuvânt. dacă mi se spune "aia e o superificial bitch", ar trebui să cred pe cuvânt. dacă mi se spune "ăla e un arrogant psycho", ar trebui să cred pe cuvânt. înțelepciunea populară nu se înșeală. prima impresie și intuiția sunt prietenii mei cei mai buni, cred că de aia îmi permit să îi tratez așa de nasol. eu nu. dacă mi se spune că x e dobitoc eu nu cred. de când am aflat că există sute de tipuri de inteligență mă tot gândesc că există o posibilitată foarte mare ca orice persoană să aibă o chestie în care să fie mai bună decât mine. și sunt perfect conștientă că societatea actuală nu are nevoie de toate tipurile de inteligență. că multe dintre ele rămân ascunse chiar și posesorilor lor. când eram mai tânără și îmi păsa chiar aveam pretenția că îi pot ajuta pe ceilalți să își descopere "talantul", să-i conduc de mânuță către lumina din ei. wasn't I cute????!! no panic, că mi-am revenit. oarecum. nu, n-am renunțat la ideea că oricine are ceva de descoperit în el. doar că nu mă mai interesează. oricum nu dau nici o șansă omenirii, ca specie. și dacă oamenii nu vor să descopere ce au mai bun și mai frumos în ei, cine sunt eu să le vorbesc sau arăt așa ceva?? ca în bancu cu bula și cu baba care nu vroia să traverseze strada...las toate babele în pace, pe partea lor de trotuar. să hie ele sănătoase! știu...știu...voi fi acuzată de aroganță. și lipsă de umanitate. și impotență afectivă. și multe de-astea. dar eu acum nu scriu ca să mă expun judecății exterioare (muhahahhaha...asta se întâmplă și dacă mă retrag într-o peșteră, practic budismul zen, mor o sfântă și peste 200 de ani o iau pe sf. paraschieva în materie de pelerini și pelerine), oamenilor oricum le este mai comod să vadă paiele din ochii celorlalți. cum să nu ne judecăm unii pe ceilalți? nu ne suntem noi zei și zeițe?

și totuși, uneori...ca un fel de nostalgie a umanității, mă izbește (dacă aș avea, aș zice clar...in boașe!) cât de bine baricadați suntem, cu scuturile activate la maxim crezând că nimeni și nimic nu le poate străpunge. și asta este foarte adevărat: nimeni și nimic nu le va străpunge. partea cea mai liniștitoare este că nimeni și nimic NU VREA să le străpungă.

am vrut neapărat să închei cu un gerunziu. dar n-am altul mai bun decât   g e r u n z i n d!

P.S.: dați-mi un Om și vă voi da Umanitate. până atunci: mai ușor cu maimuțărelile!

facebook rage again

uu-uuu-huuuu - not another friend request!!!!

i logged in this morning to facebook to reply a comment on one of my posts and i ended up in browsing through pictures of some people i don't know about for years and...it hit me! facebook exploits our "voyeuristic" inclinations in quite a sick and ugly manner. i am sick of seeing people with 300+ friends. i mean, com' on, do you really give a sh*t for all of them? do u actually read all their posts? do u want to know everything they have to say? do you really have to know all that stuff? my head hurts. i will take another pill in 30 mins, until then i am grumpy as i can be...

i went to my friends list (i still have problems in finding that in fb). they changed the options display. one more reason for my headache to go nuts. now they don't say "remove friend"...what is that? remove friend is equivalent to "kill friend"? remove/delete/shift+delete/fuck off! now they call it: "unfriend". UNFRIEND!!!????? i felt sorry for myself seeing i had over 60 friends....since when???!! i deleted more than half of them! proudly!  deleted all my test users (yeah...i had around 5 of them...shame on me), all the people i really don't care about and all people i am sure i will remember their names if i really need to find them on fb in the future...kept some i really care about and some i thought would not be really polite to delete them right now (like my co-workers...you know...i will delete them as soon as i change my job:)))))...not really...some of them are really ok:D). but i would definitely delete the company test account. it still has in "his" albums photos with jb...bleah!)

it's really hard to keep a proper level of sincerity with myself these days. so many delusional traps. these morning, replying to the post comment, felt like i was doing something wrong. when the headache first hit i went back and deleted my last comment:)))) oooops! i don't try to blame the headache for my behaviour. perhaps just the determination.

i suppose i will go out tonight, so i will avoid going back there and delete all my friends:). i don't go out just not to delete all my fb  friends...or....?